Ciuca: In doua-trei etape ne revenim

Căpitanul formaţiei FC Universitatea Craiova, Mădălin Ciucă, face apel la calm către suporteri, fiind convins că situaţia echipei se va schimba în bine foarte curând. Liderul din teren al grupării alb-albastre le-a cerut scuze suporterilor care au făcut deplasarea la Slatina, punctând că decizia de neprezentare le-a aparţinut şi jucătorilor, nu numai conducerii.
„Ne pare rău că nu am făcut deplasarea la Slatina pentru joc, dar nu voiam să ne facem de râs. Decizia nu a luat-o conducerea singură şi noi am fost întrebaţi şi nu ne-am simţit în stare să facem faţă şi decât să luăm bătaie la scor... Acolo se ajungea ţinând cont de «pregătirea» pe care am făcut-o noi în această iarnă. Efectiv nu am avut unde să ne antrenăm, iar acum, la Leamna, este bine şi sperăm să nu se întâmple ceva şi aici. Le cerem scuze suporterilor noştri care s-au dus la Slatina pentru noi, ca să ne susţină, am înţeles că a fost un grup însemnat, şi sper să ne luăm revanşa faţă de ei. Problemele financiare nu ni s-au rezolvat, dar am purtat discuţii cu domnul Mititelu şi am stabilit anumite lucruri. Noi credem că se vor rezolva toate în curând“, a declarat Ciucă, pentru GdS.

Susţinere faţă de Bon

Reluarea pregătirilor de săptămâna trecută s-a făcut sub comanda lui Dragoş Bon, tot acesta conducând şi singurul antrenament al zilei de ieri, existând varianta să-şi continue mult şi bine „interimatul“, mai ales că finanţatorul Adrian Mititelu nu mai reuşeşte să convingă nici un tehnician să preia echipa. Mădălin Ciucă a afirmat că Bon are sprijinul său şi al colegilor în care va rămâne la timonă, punctând că este capabil să o conducă pe FCU spre rezultatele dorite.
„Nu ştiu dacă va rămâne Dragoş Bon antrenor sau nu, dar, dacă se va continua aşa, noi, jucătorii, suntem alături de el şi vom face tot posibilul să confirmăm pe teren. Să ştiţi că Dragoş e bine pregătit, a lucrat cu mulţi antrenori buni şi  a «furat» de la fiecare câte ceva. În privinţa vestiarului, a ştiut întotdeauna să-l ţină, nu au fost probleme din partea jucătorilor, l-au respectat. Poate că ar fi bine să rămână în continuare. Noi oricum îl susţinem“, a punctat Mădălin Ciucă.

„Bihorul este de bătut“

Fundaşul Mădălin Ciucă a afirmat că pentru el şi colegii săi urmează un meci extrem de important, cu FC Bihor Oradea, dar că este optimist în privinţa confruntării de sâmbătă, care în proporţii foarte mari se va desfăşura la Severin.
„Ne aşteaptă o săptămână grea din punct de vedere al pregătirii, pentru că vom juca împotriva celor de la FC Bihor. Uşor-uşor, trebuie să ajungem la forma dorită. Eu zic că în două-trei etape ne revenim şi vom fi apţi sută la sută. FC Bihor este o echipă de bătut şi să fiţi convinşi că vom face tot posibilul să câştigăm acest meci şi să ne continuăm drumul spre play-off. Eu sunt convins că ne vom ridica la nivelul aşteptărilor şi că vom face un joc bun. Cu ajutorul suporterilor putem câştiga acest meci“, a punctat Mădălin Ciucă.

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a comenta

;