Fanii lui FC Universitatea Craiova au pătruns pe stadionul "Ion Oblemenco" şi au rupt stema cu leul, notează revista Maxima Sport. Ultraşii care încă susţin fosta echipă a Craiovei nu acceptă ca formaţia care activează acum în Liga I să folosească însemnele "Ştiinţei". Felix Grigore i-a ironizat pe suporterii lui FC U.
”Rivalitate între cine și cine? Universitatea Craiova nu are rivali în oraș. Cum ar putea o echipă de cupe europene cu cea mai mare medie de spectatori acasă să rivalizeze cu doi-trei vagabonzi din Lunca Jiului? Ce e ăsta, banc? Culmea rivalității, hahaha!
Haideți să presupunem, prin absurd, că ar fi adevărat și că niște băieți ar fi tăiat una sau mai mult e dintre stemele noastre. Păi, ce are asta cu rivalitatea?! Ca și când la una dintre reprezentanțele Mercedes ar veni un șobolan și-ar ronțăi cablurile de la o mașină, iar presa ar titra a doua zi că Mercedes are un nou rival pe piață, pe lângă BMW și Audi: șobolanii”, a spus Felix Grigore, directorul sportiv al clubului din Bănie, potrivit revistei Maxima Sport.