“Alb-albaştrii” s-au reacomodat cu efortul iar astăzi vor primi două zile de pauză, urmând ca sâmbătă să se plece în al doilea cantonament. Jucătorii de la Universitatea au efectuat încă un antrenament mixt, în Parcul Nicolae Romanescu şi la Complexul
FC Universitatea Craiova efectuează astăzi ultima zi de pregătire fizică din cadrul primului cantonament care s-a desfăşurat în oraş.
“Alb-albaştrii” s-au reacomodat cu efortul iar astăzi vor primi două zile de pauză, urmând ca sâmbătă să se plece în al doilea cantonament. Jucătorii de la Universitatea au efectuat încă un antrenament mixt, în Parcul Nicolae Romanescu şi la Complexul Sportiv Popeci. Astăzi este programat un singur antrenament, urmând ca după acesta, jucătorii să primească o pauză de două zile.
”A fost o pregătire intensă de antrenament, personal am fost mulţumit de condiţiile pe care le-am avut, mai ales la Complexul Sportiv Popeci, dar şi la hotelul Flormang, unde echipa este cazată.”, a declarat preşedintele Marcel Iancu.
De sâmbătă, echipa pleacă în al doilea stagiu de pregătire, în care vor avea loc şi partide amicale. Antrenorul Nicolo Napoli nu are jucători accidentaţi, astfel că îi va avea la dispoziţie pe toţi componenţii echipei.
Sursa: Ediţie Specială