Nemuritorii - stiridesport.ro

Dacă nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit. Sunt momente pe care nu le vom uita niciodată, bune de pus pe rănile ultimilor ani. A fost „Craiova Maxima”, adică trupa artiştilor invitaţi pe scenă de Corneliu Stroe. Am crezut că sunt Nemuritori şi mi se strânge inima la fiecare veste rea. Crişan s-a dus, Ştefănescu a plecat şi el, nu mai sunt Oţet, Deselnicu şi Domozină. Acum ne despărţim şi de dumneavoastră, domnule Profesor, ca într-o necruţătoare ruletă rusească a destinului, vorba lui Cămătaru, atacantul alături de care aţi urmărit partida dintre CSU Craiova şi FC Bihor şi aţi căutat lumini ascunse în iarbă.

Îmi amintesc bucuria de la golul lui Negrilă, gol pe care îl aşteptam la Deva, în faţa televizorului, înconjurat de soldăţei de plastic. Eram convins că izbânda va veni, că Universitatea se va califica în semifinalele Cupei UEFA. Kaiserslautern nu suna la fel de frumos ca „Ştiinţa”, iar pe Balaci nu l-aş fi dat pe 100 de Brehme. Aşa era în copilăria fără internet, tabletă sau gadgeturi, ne jucam cu visele şi le puteam atinge. Craiova a fost un îndrumar de talent, generozitate şi avânt. Echipa oltenilor devenise echipa tuturor românilor, care migrau spre Bănie în zi de meci şi-şi aruncau căciulile spre Cer pentru a-i mulţumi că le-a mai dăruit un gol.

Rebela Craiova s-a risipit prea devreme, pedepsită că nu bate pas de defilare. Corneliu Stroe a ajuns la Scorniceşti, unde s-a reîntâlnit cu Ilie Balaci, prelungind, la o şuetă, meciurile cu Fiorentina şi Benfica. „De bucurie rar avurăm parte” e un vers din imnul ce sintetizează istoria unui club ce a plătit victoriile cu multe lacrimi şi durere. A trecut aşa mult de la semifinala cu Benfica, încât nici nu mai pare aievea. Noi, cei care am fost martorii acelei curse magice, vă garantăm că aşa s-a întâmplat. Suntem norocoşii contemporani ai unei poveşti de care nu ne mai săturăm să vorbim.

Astăzi, atât ne-a mai rămas. Să ne întoarcem în timp, să privim la „Replay” sau pe YouTube fentele lui Cârţu, reflexele lui „Păsărilă” Lung, sprinturile lui Crişan şi să strigăm deodată cu Sebastian Domozină „Gooooool!, Gol!, Gol! Gol! Gooool!”. Când comenta regretatul crainic, Craiova ataca mereu şi mereu fără plasă de siguranţă. Nu era chiar aşa, dar ne plăcea să fim alintaţi de vocea povestitorului aventurii alb-albastre.

Stroe a fost un domn, un boier printre trepăduşii ce au căpuşat fotbalul nostru. Mereu amabil, decent şi evitând gâlceava într-o zonă blamată pentru uşurinţa cu care îşi iese din fire. Nu a jignit, nu a plătit poliţe, nu a rămas dator fotbalului. Măcar acum, când o nouă tragedie adună Craiova în jurul unui steag îndoliat, oltenii să încerce să treacă peste obstacolele ce-i despart. Să se privească în ochi fără ranchiună, să-şi respecte trecutul nu doar la funeralii. Ar fi cel mai frumos omagiu pentru Corneliu Stroe, omul ce a lăsat o moştenire pe care juveţii nu sunt în stare să o apere. Cât încă o mai ţin minte, nu e totul pierdut, chiar dacă bolta albastră e astăzi prea jos.

Doar „Craiova Maxima” e nemuritoare, nu şi ura ce a învolburat Jiul.   

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a comenta

;